Transformers: Rise of The Dark Spark ajunge în România pe 27 iunie [VIDEO]

de: Octavian Palade
25 06. 2014

Transformers: Rise of the Dark Spark are la bază atât filmele de lung metraj din seria Transformers, regizate de Michael Bay, cât și jocul lansat în 2012, Fall of Cybertron. 

De această dată, conflictul între cele două facțiuni are în prim plan Dark Spark, un obiect cu o putere distructivă deosebită, jucătorii având la dispoziție peste 40 de modele de roboți, atât pe parcursul campaniei singleplayer, cât și în modul multiplayer co-op, Escalation.

Utilizatorii vor putea alterna între Autoboți și Decepticoni, iar acțiunea jocului este rapidă și plină de explozii și împușcături. Jucătorii se vor putea deplasa și sub formă de vehicul, la fel ca și în jocurile precedente.

Trailerul de lansare a fost făcut public marți și melodia din coloana sonoră, ”Until It’s Gone”, este cântată de cei de la Linkin Park. Jocul este disponibil la precomandă și va ajunge oficial în magazinele din România pe data de 27 iunie.